IOAN FESTILA: TOTI PUII PE CARE II CONCUREZ LA ETAPELE DE FOND AU INELE GOLD!

Unul dintre cei mai renumiţi columbofili din ţară şi un nume de referinţă printre crescătorii din zona Moldovei, Ioan Feştilă s-a aflat şi în acest an pe lista campionilor Clubului Gold, cea mai spectaculoasă competiţie, cel puţin din punctul de vedere al premiilor acordate, organizată de Federaţia Naţională a Crescătorilor de Porumbei din România. Performanţa este cu atât mai remarcabilă cu cât judeţeul Neamţ, acolo unde concurează Feştilă, s-a dovedit a fi cel mai competitiv judeţ, toţi cei trei crescători aflaţi pe podium în clasamentul judeţean figurând şi în top în clasamentul naţional Gold.


Crescător experimentat, Ioan Feştilă concurează porumbeii din anul 2000, perioadă în care a adunat mai multe titluri de campion național şi vice-campion național. „Am reuşit în fiecare an să fiu în top 10 Național. Chiar şi anul trecut am reuşit un loc 2 la Palmares Crescător Fond. Ca şi categorii de distanţă, pot să vă spun că apreciez, în special, fondul şi maratonul, dar iubesc foarte mult porumbeii care reușesc să claseze de la 100 de km până la peste 1.100 de km“, spune proaspăt campionul nemţean.
Ioan Feştilă mai spune că susţine toate competiţiile care stimulează financiar columbofilii. „Ținând cont de faptul că eu concurez la tot ceea ce înseamnă câstiguri materiale, îmbrățișezi cu drag idea Federaţiei de a înfiinţa Clubul Gold şi o susțin întru-totul! Cu atât mai mult cu cât competiţia este una extrem de transparentă, iar regulamentul este clar şi oferă şanse egale tuturor participanţilor. În plus, premiile sunt şi ele pe măsură şi vin să răsplătească efortul şi dedicarea crecătorilor“, a declarat Ioan Feştilă. Acesta spune că, la fel ca şi în sezonul precedent, toţi puii concuraţi în etapele de fond au inele Gold. „Toți puii pe care îi concurez la etapele de fond sunt inelaţi cu inele Gold. Cât timp va mai fi campionatul Gold, îi voi inele cu aceste inele. Şi i-aş sfătui pe toţi crescătorii să ia în considerare să investească în inele Gold deoarece este o oportunitate deosebită“, a mai spus Feştilă.

Doi fraţi cu sânge de campion
Cât despre porumbelul care i-a adus şi în acest an un loc pe lista campionilor şi, implicit, un premiu consistent în valoare de 10.000 de lei, reuşind un scor de 19.525 puncte de penalizare, Ioan Feştilă spune că a avut de la început încredere că va clasa. „De la prima etapă de fond, această femelă mi-a demonstrat că poate îndeplini norma. Femela câștigătoare, cu seria 9004701, este sora bună de pe tată cu porumbelul 3005008, mascul care a câștigat în 2017. Ca şi linie de sânge, tatăl femelei este Steven van Breemen, iar mama este campioană Fond Pui - 2012, un original Feştilă Ioan, cu seria 468034-12. Femela a fost jucată la văduvie“, a precizat crescătorul nemţean, care a adăugat că porumbiţa va fi zburată şi în acest an.
În ceea ce priveşte hrana porumbeilor, Ioan Feştilă pariază pe mâncarea produsă de firma proprie, în vreme ce produsele folosite pentru întreţinere provin de la firma Travipharma. „Folosesc exclusiv toate produsele şi respect programul de la firma Travipharma. În schimb, mâncarea provine exclusiv de firma noastră: Calitate-Anduranta-Performanța“, a dezvăluit crescătorul care, întrebat cum ar caracteriza activitatea columbofilă din România, spune că „sportul columbofil este pe o scara ascendentă“! „După cum știți, sunt responsabil cu organizarea expoziției naționale şi, aşa cum s-a putut vedea, am ajuns la un nivel foarte ridicat“, a conchis Feştilă.

 

Adaugat: 28.01.2019 18:47:35